Spre pestera

Poate nici o roca nu se impune in relief cu o asemenea personalitate, nu imprima peisajului atata vigoare si farmec precum o fac rocile calcaroase. In Anzi sau in Pirinei, in Alpi sau in Carpati, cununile stralucitoare de calcar impodobesc cuprinsul planetei, dandu-i un plus de semetie, dar si de mister, caci ele ascund putinele "pete albe" care au mai ramas pe harti; marile varfuri ale Pamantului au fost cucerite, marile pesteri, inca nu.Legenda spune ca a existat candva, pe langa Piatra Mare, un tinut de basm, o gradina miraculoasa. Multe flori cresteau in acest paradis terestru: trandafiri ce urcau sub forma de bolte, clopotei gingasi strajuind poteca acoperita de iarba marunta si frageda, copaci falnici, ce se inaltau spre cer, si firicele de apa limpede, ce se spargeau peste pietre, licarind, formand cascade. Acest tinut apartinea unui batran vrajitor, renumit prin partile locului. Dar intr-o zi acesta a prins de veste ca un zmeu voia sa puna stapanire pe miraculoasa-i gradina. Asa ca batranul a acoperit intreaga gradina cu o bolta din piatra, ce s-a numit Piatra Mica. Lipsite de lumina soarelui, toate florile au inceput sa moara, insa vrajitorul le-a impietrit pentru a ramane vesnice, ascunse acolo, in pestera de la Piatra Mica a Closanilor.